QUO VADIS 3

The Pool Of Infinite Stupidity

"Ori de câte ori un om face un lucru absolut stupid, o face întotdeauna din cele mai nobile motive." OSCAR WILDE

Simbioza Letală A Prostiei Și Nebuniei — Când Mulțimea Întâlnește Birocrația

Acum priviți Romania, Europa, America sau, mai larg, lumea occidentală avansată — și veți vedea ambele fenomene acționând simultan, amplificându-se reciproc într-un mod care ar trebui să ne dea fiori.

I. Nebunia Mulțimii de la Epoca De Aur Neerlandeză la Era Internetului și AI

Pe de o parte, avem nebunia mulțimii: milioane de oameni — adesea cei mai educați, cei mai conectați la rețelele de prestigiu academic, ONG,-uri, media și corporatiste — care apără cu o fervoare aproape religioasă narațiuni care contrazic flagrant evidența simțurilor și datele brute.

Iată 15 exemple istorice și contemporane de „nebunie colectivă”, în care mecanismele colectiviste descrise de Le Bon, Arendt, Desmet și Cipolla au funcționat impecabil, ducând la autodistrugere, colaps economic sau ceea ce numim astăzi „empatie suicidară” (dorința de a ajuta care sfârșește prin a-ți distruge propria bază de supraviețuire).

1. Mania Lalelelor (Tulipmania) – Olanda, 1634–1637

Fenomen: Nebunie economică și pierderea simțului realității.

Prețul bulbilor de lalele a ajuns la niveluri absurde, un singur bulb valorând cât o casă luxoasă pe canalele Amsterdamului.

• Mecanismul: Oamenii și-au vândut proprietățile și economiile de o viață pentru a investi într-o floare care nu avea nicio valoare intrinsecă. Când bula s-a spart, întreaga economie olandeză a intrat în colaps.

• Lecția: Atunci când mulțimea decide că „nimicul” are valoare, realitatea matematică devine inamicul public numărul unu.

2. Campania de Exterminare a Vrăbiilor – China, 1958

Fenomen: Autodistrugere prin ignorarea biologiei elementare.

Mao Zedong a ordonat uciderea tuturor vrăbiilor, considerându-le dăunători care mănâncă grânele. Populația, cuprinsă de o frenezie colectivă, a hăituit păsările până la epuizare.

• Consecința: Fără vrăbii, populația de lăcuste a explodat, distrugând recoltele. Rezultatul a fost „Marea Foamete”, în care au murit între 15 și 45 de milioane de oameni.

• Lecția: O ideologie care crede că poate „vota” împotriva legilor naturii produce întotdeauna cadavre.

3. Teroarea Iacobină – Franța, 1793–1794

Fenomen: Purificarea ritualică și virtutea prin ghilotină.

Robespierre și Comitetul Salvării Publice au instaurat o dictatură a „virtuții”. Oricine nu manifesta un entuziasm fanatic pentru revoluție era considerat trădător.

• Mecanismul: Mulțimea s-a transformat într-un juriu permanent. S-a ajuns la „Legea din 22 Prairial”, care elimina necesitatea martorilor în procese.

• Lecția: Când „binele” devine o obsesie colectivă, mila este privită ca o crimă împotriva poporului.

4. Hiperinflația din Republica de la Weimar – Germania, 1921–1923

Fenomen: Negarea realității economice.

Guvernul a crezut că poate rezolva datoriile de război pur și simplu tipărind bani fără acoperire.

• Consecința: Oamenii mergeau cu roaba de bani să cumpere o pâine. Clasa mijlocie a fost pulverizată, lăsând un vid social și o anxietate imensă, pe care Hitler le-a exploatat ulterior prin mass formation.

• Lecția: Distrugerea monedei este cel mai sigur mod de a distruge moralitatea unei națiuni.

5. „Marea Curățenie” (Marea Teroare) – URSS, 1936–1938

Fenomen: Banalitatea răului și paranoia sistemică.

Stalin a orchestrat epurări masive, dar acestea au fost posibile doar pentru că milioane de cetățeni obișnuiți și-au denunțat vecinii, colegii și prietenii pentru a-și dovedi propria loialitate.

• Mecanismul: Oamenii au acceptat că „dușmanul poporului” poate fi oricine. Judecătorii și torționarii funcționau ca niște birocrați conștiincioși, aplicând cote de execuție ca pe niște planuri de producție.

• Lecția: Un sistem totalitar nu funcționează prin forța unui singur om, ci prin participarea voluntară a mulțimii hipnotizate.

6. Criza Migrației din 2015 – „Willkommenskultur” în Germania

Fenomen: Empatie suicidară și semnalizarea virtuții (virtue signaling).

Decizia de a deschide granițele fără niciun control de securitate sau capacitate de integrare, sub sloganul „Wir schaffen das” (Vom reuși), cu toate că nici un cetățean NU a votat pentru așa ceva.

• Mecanismul: Cei care avertizau asupra riscurilor logistice, culturale sau de securitate au fost imediat etichetați ca neonaziști sau rasiști. Instituțiile au ignorat datele poliției pentru a nu „supăra” narativul umanitar.

• Lecția: Empatia deconectată de rațiune și de responsabilitatea față de propria cetate duce la destabilizarea iremediabilă a contractului social.

7. Marele Salt Înainte – China (Industrializarea Rurală)

Fenomen: Stupiditatea structurală (Cipolla).

Țăranii au fost forțați să topească uneltele agricole în furnale artizanale în curte pentru a produce oțel, pentru a „întrece Anglia”.

• Rezultatul: Oțelul produs era de nefolosit (fontă casantă), iar uneltele de agricultură au fost distruse, contribuind la foametea menționată anterior.

• Lecția: Centralizarea deciziei în mâinile unei mulțimi ideologizate anulează competența tehnică.

8. Prăbușirea Imperiului Aztec (Paradoxul Ospitalității)

Fenomen: Eroarea cognitivă în fața unei amenințări noi.

Montezuma l-a primit pe Hernán Cortés cu onoruri, crezând că este un zeu (Quetzalcoatl), în ciuda semnelor evidente de agresiune ale spaniolilor (cel puțin așa pretind unii istorici revizioniști, care ignoră mileniile in care nativii s-au exterminat cu frenezie)

• Mecanismul: Incapacitatea de a ieși din cadrul mitologic pentru a vedea realitatea militară crudă.

• Lecția: O civilizație care nu poate numi corect inamicul pentru că dogma îi interzice să o facă este deja cucerită.

9. Mișcarea „Defund the Police” – SUA, 2020

Fenomen: Nebunia mulțimii și negarea evidenței.

În urma unor proteste violente ale extremei stângi, mai multe orașe americane (ex. Minneapolis, Seattle, Portland) au decis reducerea bugetelor poliției sau retragerea forțelor de ordine din anumite zone.

• Consecința: Criminalitatea și crimele au explodat în acele zone, afectând exact comunitățile pe care mișcarea pretindea că le protejează. Ulterior, aceleași orașe au fost forțate să re-angajeze polițiști cu bonusuri enorme.

• Lecția: Distrugerea instituțiilor de ordine pe baza unui impuls emoțional de moment este o formă de regres civilizațional.

10. Agenda „Net Zero” și De-industrializarea Europei (Ex: Germania, UK)

Fenomen: Autodistrugere economică prin dogmatism climatic.

Închiderea centralelor nucleare sigure și ieftine în mijlocul unei crize energetice, concomitent cu dependența de gazul rusesc și subvenționarea masivă a energiilor intermitente (cea mai mare farsă și fraudă comisă în numele “salvării planetei”) - o pierdere de 1.5 trilioane de Euro - politici pentru care ghici… nimeni NU a votat!

• Efectul: Germania, motorul Europei, a intrat în recesiune și de-industrializare, în timp ce emisiile globale nu au scăzut (industria mutându-se în China, unde se arde cărbune și marfurile se întorc pe nave uriașe care funcționează cu diesel - contraintuitiv sau stupid de-a dreptul?)

• Lecția: Când ideologia „încălzismului” devine o religie care refuză legile fizicii și ale economiei, rezultatul este sărăcirea voluntară a întregului continent.

11. Justiția din România: Simulacrul „Funcționalității și Mimarea Independenței ”

Fenomen: Capturarea instituțională și ritualul procedurii.

În timp ce rapoartele oficiale și evaluările externe descriu o justiție „reformată” și „europeană”, realitatea percepută este cea a unei impunități cvasi-totale pentru marea corupție, cu dosare prescrise pe bandă rulantă și magistrați venali și corupți transformați în castă privilegiată.

• Mecanismul: „Banalitatea răului” birocratic. Judecătorii și procurorii aplică litera legii în moduri care ucid spiritul dreptății, ascunzându-se în spatele unor chichițe procedurale pentru a evita responsabilitatea morală.

• Lecția: O justiție care funcționează doar „pe hârtie” este, de fapt, un scut pentru abuz, nu o sabie împotriva lui, iar clemența pentru criminali este cruzime pentru victime!

12. „Securitatea” Graniței de Sud a SUA

Fenomen: Disonanța cognitivă la nivel guvernamental.

Declarațiile oficiale (regimul Biden) susțineau că frontiera este sub control, în timp ce imaginile prin satelit și datele de teren arătau fluxuri record de milioane de oameni care traversează ilegal. Milton Friedman a spus-o pe șleau: că imigrația liberă și un stat social generos sunt incompatibile, afirmând: „Nu poți avea simultan un stat social și imigrație liberă”. El știa că granițele deschise, atunci când sunt asociate cu beneficii finanțate de contribuabili, creează o scurgere nesustenabilă a resurselor și încurajează migrația exclusiv pentru asistență, mai degrabă decât pentru ocuparea forței de muncă¹.

• Mecanismul: Refuzul de a numi realitatea. Când ideologia cere „granițe deschise” sub masca umanitarismului, orice dovadă a haosului logistic și a riscului de securitate este etichetată ca propagandă.

• Lecția: O națiune care neagă existența propriilor sale granițe încetează, din punct de vedere biologic și social, să mai fie un organism suveran.

13. Manipularea Datelor FBI despre Criminalitate (2024)

Fenomen: „Falsificarea statisticilor” și realitatea zonei de război urban.

Instituțiile anunță scăderi statistice ale criminalității, în timp ce orașe mari (San Francisco, Chicago, Philadelphia) asistă la prăbușirea comerțului din cauza furturilor în masă nepedepsite și a ariilor de conflict „low-intensity no go zone”.

• Mecanismul: Externalizarea adevărului. Dacă raportezi doar crimele care ajung în instanță și ignori zecile de mii de infracțiuni care nu mai sunt nici măcar înregistrate de poliția demoralizată, statistica devine o formă de hipnoză socială.

• Lecția: Când cifrele nu mai reflectă experiența directă a cetățeanului, instituția care le produce își pierde singura bază de legitimitate: adevărul.

14. Școlile ca „Bastioane ale Excelenței” în plin Colaps Cognitiv

Fenomen: Degradarea gândirii critice sub masca „echității” și diversității (reversed racism)

Sistemele de educație publică primesc finanțări record și sunt celebrate pentru progrese ideologice, în timp ce testele standardizate arată prăbușirea alfabetizării funcționale și a competențelor matematice.

• Mecanismul: Scăderea standardelor pentru a masca eșecul. În loc să corecteze declinul, mulțimea educațională a decis să elimine notele sau examenele de admitere, numind acest regres „progres social”.

• Lecția: O societate care produce generații incapabile să citească un text complex sau să rezolve o ecuație logică își semnează propriul certificat de deces intelectual.

15. Negarea Biologiei Binare: Ideologia contra Evoluției

Fenomen: Mass formation² împotriva realității fizice.

Tratarea sexului biologic (baza reproducerii umane) ca pe o simplă „preferință” sau „spectru” social, negând mii de ani de evidență științifică.

• Mecanismul: Teroarea morală asupra experților. Biologi, medici și academicieni sunt forțați să accepte dogme anti-științifice de teama de a nu fi ostracizați (cancel culture).

• Lecția: Atunci când o societate forțează indivizii să nege diferența biologică fundamentală dintre bărbat și femeie, ea atacă însăși fundația logicii umane. Cine poate fi convins să creadă că 2+2=5, poate fi convins să accepte orice formă de tiranie.

  

Aceste exemple 15 prăbușiri simultane ale realității completează tabloul unei civilizații care a intrat în faza de delir colectiv. În toate aceste cazuri, realitatea nu a plecat nicăieri; ea este doar ignorată de mulțime, până când greutatea sa va deveni atât de mare încât va zdrobi întregul eșafodaj de minciuni. Aceste exemple arată că, indiferent de epocă, pattern-ul rămâne același: o idee simplistă captează mulțimea, instituțiile devin obediente, disidenții sunt amuțiți, iar realitatea — neînduplecată aplică în final nota de plată.

De ce? Nu pentru că acești oameni sunt născuți răi. Ci pentru că au fost prinși cu naivitate în vârtejul mulțimii. Conformismul social și frica de excludere creează un câmp de forță care face devianța cognitivă mai costisitoare decât minciuna. Ei repetă lozinci fără să se mai întrebe: „Este asta adevărat? Ce dovadă reală am?”

II. Banalitatea Răului și Externalizarea Judecății

Aici intră în scenă banalitatea răului. Odată ce narațiunea devine consens instituțional, gândirea devine opțională. Funcționarii publici, profesorii, jurnaliștii și medicii aprobă sau prescriu politici și tratamente pe baza ghidurilor instituționale, fără a mai chestiona impactul real asupra individului.

Toți aceștia sunt oameni „normali”. Dar au oprit procesul de judecată morală independentă, externalizând-o către consens. Iar consensul capturat produce rău la scară industrială:

• Cenzura este reclădită ca „protecție împotriva dezinformării”.

• Excluderea socială devine „crearea unui mediu sigur”.

• Minciuna repetată devine „discurs responsabil”.

• Distrugerea încrederii devine „apărarea democrației”.

III. Cele Patru Condiții ale Formării în Masă

Cum zice Mattias Desmet, trăim momentul perfect pentru o mass formation (formare în masă), deoarece toate cele patru precondiții sunt prezente:

1. Izolare socială profundă.

2. Lipsă de sens existențial.

3. Anxietate liberă (fără un obiect precis).

4. Frustrare și agresivitate difuză.

Când o narațiune promite alinare și o identitate morală superioară prin indicarea unui „inamic”, aproximativ 20–30% din populație intră într-o adeziune fanatică. Restul acceptă pasiv pentru a evita costurile. Un exemplu Orwellian contemporan este obsesia clinică față de figuri politice polarizante (precum sindromul Trump Derangement), unde mulțimea își organizează întreaga identitate morală în jurul urii, permițând cenzura și persecuția legală fără nicio urmă de vinovăție personală.

IV. Legile Stupidității și Pattern-ul Istoric

Legile lui Carlo Cipolla explică de ce inteligența nu ne salvează: „prostiile” colective cauzează daune masive fără beneficiu propriu. Istoria ne arată că monștrii adevărați sunt rari. Ceea ce vedem, de la vânătoarea de vrăjitoare din secolele XVI–XVII la Teroarea Franceză și totalitarismele secolului XX (Bolșevism, Nazism, Maoism), sunt oameni obișnuiți care intră într-o stare de hipnoză socială

În aceste perioade, disidența — oricât de ancorată în observație — este percepută ca o amenințare existențială la adresa grupului majoritar de yesmeni și sicofanți. Ceea ce ucide o civilizație nu sunt dezastrele externe, ci abandonarea curajului de a articula ceea ce este observabil.

V. Antidodul: Minoritatea Trează

Antidodul nu este complicat, dar este extrem de costisitor: o minoritate de 5–10% care refuză hipnoza.

• O minoritate care practică umilința epistemică („s-ar putea să greșesc”).

• O minoritate care acceptă costul social al adevărului.

• O minoritate care insistă asupra clarității limbajului și a logicii, chiar și când turma cere conformism emoțional.

Odată ce înțelegi mecanismele — odată ce vezi cum funcționează Le Bon, Arendt, Cipolla și Desmet — nicio narațiune autoritară nu te mai poate convinge că gravitația este negociabilă sau că biologia este opțională. Simți forța gravitațională a realității și alegi, conștient, să nu schimbi adevărul pe confortul iluzoriu al turmei.

Aceasta este singura cale care a mai salvat civilizații în trecut. Și singura care ne poate salva acum.

“Never underestimate the power of stupid people in large groups.” George Carlin

Panta către Atrocitate — De la Anxietate la Asasinat

Pentru a înțelege cum o societate civilizată poate ajunge să justifice violența extremă sau asasinatul politic, trebuie să privim dincolo de actul fizic, către procesul de pregătire psihologică. Niciun regat nu a căzut și niciun disident nu a fost executat fără ca, în prealabil, mecanismele de „mass formation” să fi curățat terenul moral, care fac legătura între starea de hipnoză colectivă și punctul în care „eliminarea” celuilalt devine nu doar acceptabilă, ci o datorie morală.

I. Canalizarea Anxietății către „Obiectul Răului”

Condiția prealabilă este o populație suferind de anxietate, o neliniște care plutește fără o cauză clară. În acest moment, apare liderul providențial sau narațiunea care oferă un „obiect” acestei frici.

• Dacă anxietatea ta are acum un nume (un politician, o clasă socială, un grup nevaccinat, urșii albi din Groenlanda sau o minoritate ideologică ori sexuală), simți o ușurare imensă.

• Toată frustrarea acumulată se transformă în energie combativă.

În acest punct, „celălalt” nu mai este un om cu idei greșite, ci sursa suferinței tale existențiale. Când grupul identifică această sursă, orice acțiune împotriva ei este trăită ca o eliberare terapeutică.

II. Justificarea Morală a Eliminării

Când procesul descris de Arendt (banalitatea răului) se unește cu fanatismul descris de Le Bon, se produce o mutație periculoasă în etica socială: Inversarea Decalogului.

„Să nu ucizi” devine „Să nu ucizi, cu excepția celui care amenință Virtutea Colectivă”.

În istorie, asasinatul politic sau execuția de masă nu au fost niciodată prezentate ca „crimă”, ci normalizate ca:

1. Igienă socială: Obiectivizarea, demonizarea și eliminarea unui „parazit” sau a unui „cancer” (limbajul dezinsecției folosit de naziști și khmerii roșii).

2. Necesitate istorică: Jertfa ca ritual, necesară pentru a atinge „paradisul” proletariatului sau al purității rasiale.

3. Auto-apărare preventivă și complicitate: Ideea că „dacă nu îl eliminăm noi pe el, ne va distruge el pe noi și pe toți cei pe care îi iubim”.

III. Cazul Contemporan: Demonizarea ca Preambul

Astăzi, asistăm la o reeditare a acestui pattern. Când limbajul public folosește termeni precum „amenințare existențială la adresa democrației” pentru a descrie un adversar politic, se creează cadrul logic pentru măsuri extra-legale.

Dacă un om este prezentat non stop de propagandă ca „literalmente Hitler”, sau “existential threat to humanity” atunci logica mulțimii dictează că orice mijloc de a-l opri este justificat.

• Lawfare (Războiul juridic - că doar statul are monopolul violenței…): Se începe cu folosirea instituțiilor “de forță” și a justiției pentru a anihila financiar și profesional adversarul politic sau ideologic. Aceasta este „banalitatea răului” birocratic.

• Dezumanizarea verbală: Când media și elitele intelectuale validează ideea că un individ este „întruparea răului”, barierele psihice împotriva violenței fizice încep să se prăbușească.

• Justificarea asasinatului: În acest climat, asasinatul politic încetează să mai fie privit ca o tragedie democratică și începe să fie văzut de mulțimea hipnotizată ca o „corecție necesară”. Vedem mesaje pe rețelele sociale care nu deplâng violența, ci „regretă că s-a ratat ținta”. Aceasta este dovada finală a pierderii umanității sub presiunea grupului.

IV. Consecințele Maladaptive: Lecția Evoluționistă

Din perspectivă evoluționistă, acesta este momentul în care mecanismul de apărare al grupului devine autofag. Grupul devine atât de obsedat de „puritate” și de eliminarea „amenințărilor interne”, încât începe să consume propriile resurse de inteligență și adaptabilitate.

O societate care justifică eliminarea fizică sau socială a adversarului pentru a „salva sistemul” este o societate în retard care a distrus deja sistemul pe care pretinde că îl apără. Când garde-fous (barierele) dintre dezacordul politic și dorința de anihilare dispar, civilizația a intrat în faza de colaps.

Asasinatul politic (de la Cezar la Franz Ferdinand sau Trotsky) nu este un eveniment izolat, ci punctul culminant al unei lungi perioade de pregătire a mulțimii prin ură moralizatoare. Este momentul în care „banalitatea” birocratului se întâlnește cu „nebunia” fanaticului în cel mai sângeros mod posibil.

Maine voi discuta despre salvare, calea spre adevăr, integrând analiza psihologică de amator cu mecanismul istoric prin care crima devine „virtute”, și modul în care deprogramarea este singura cale de scăpare.

1. Printre aspectele cheie ale punctului de vedere al lui Friedman se numărau:

• Principiul incompatibilității: Friedman a susținut că imigrația nelimitată este viabilă doar într-un sistem de piață liberă, fără un stat social.

• Distrugerea statului social: El a susținut că, dacă imigranții pot accesa asistența socială, oferta de imigranți ar putea deveni „infinită”, supraîncărcând sistemul.

2. Conceptul de “mass formation” (sau mass formation psychosis în unele contexte) a fost popularizat în ultimii ani în special de psihologul clinic belgian Mattias Desmet. El l-a folosit pentru a descrie un fenomen psihologic și social profund care poate apărea în societăți aflate în anumit tip de criză.Ce este, pe scurt, mass formation?Este o formă extremă de solidaritate/hipnoză colectivă în care o mare parte a populației:

• își canalizează toată atenția spre un singur obiect / narațiune / problemă (de obicei percepută ca fiind o amenințare mortală)

• dezvoltă o legătură emoțională foarte puternică între ei („noi vs. ei”)

• devine incapabilă să mai perceapă informații care contrazic narațiunea dominantă

• acceptă (și chiar cere) măsuri tot mai autoritare și lipsite de logică, atâta timp cât acestea par să combată „amenințarea”

Desmet insistă că nu este o „nebunie individuală”, ci un fenomen de hipnoză de masă care se produce la nivel de societate. Cele 4 condiții preexistente (după Mattias Desmet)Pentru ca mass formation să apară la scară mare, trebuie să fie prezente simultan aceste patru elemente în societate:

1. Izolare socială / singurătate masivă - Mulți oameni simt lipsă de sens, deconectare, lipsă de legături autentice

2. Lipsă generală de sens în viață - Oamenii trăiesc „fără sens”, muncă goală, consumism, anxietate existențială

3. Anxietate și frustrare difuză, fără obiect clar - Floating anxiety, fără să știe exact de ce sunt furioși / speriați

4. Frustrare agresivă acumulată - O mare parte din populație caută ceva sau pe cineva pe care să dea vina

Când aceste 4 condiții sunt îndeplinite → apare un „punct de cristalizare” (o narațiune simplă + un obiect al fricii + un salvator / inamic clar) → se declanșează psihoza mass formation. Caracteristicile principale ale unei societăți aflate în mass formation

• Toleranța la absurd crește enorm – oamenii acceptă măsuri draconice, ireale, contradictorii sau imposibile

• Intoleranța față de disidență devine extremă – cei care pun întrebări sunt văzuți ca fiind periculoși / răi

• Libertatea este cedată voluntar în schimbul sentimentului de „solidaritate” și „sens”

• Atacul asupra disidenților devine moral – nu e doar „greșit”, ci „rău”, „criminal”, „ucigaș”

• Gândirea critică scade dramatic la nivelul masei

Diferențe față de alte concepte similare

• Mass hysteria → de obicei mai scurtă, mai legată de simptome fizice (ex: leșinuri colective la școală)

• Groupthink → gândire de grup defectuoasă, dar nu la nivelul de hipnoză

• Propagandă clasică → mass formation nu necesită neapărat propagandă foarte sofisticată; narațiunea prinde pentru că rezolvă o nevoie psihologică profundă

• Hivemind ≈ gândire de grup uniformă, rapidă, deseori superficială și online-driven

Mulți psihiatri și psihologi consideră că termenul „mass formation psychosis” nu este unul științific valid și că nu există în literatura psihiatrică oficială. Ei spun că este mai degrabă o metaforă puternică decât un diagnostic real. Totuși, fenomenul descris de Desmet (solidaritate fanatică, intoleranță extremă, acceptarea absurdului) a fost observat istoric în mai multe contexte (revoluții, dictaturi, vânătoare de vrăjitoare, culturi totalitare etc.). Tu cum vezi lucrurile — crezi că fenomenul descris de Desmet explică bine anumite comportamente colective din ultimii ani sau ți se pare mai degrabă o explicație prea simplificatoare?