CINEMA CURSE: IDIOCRACY IS HERE TO STAY
Ultimate Survival Guide for the LOW IQ Citizen
“Cantitatea de inteligenţă este constantă pe pământ; populaţia este în continuă creştere”. Axioma lui Cole
În 2006, Mike Judge a lansat filmul Idiocracy ca pe o fabulă ridicolă și hiperbolică – un exercițiu de umor ieftin menit să ne facă să râdem de la distanța sigură și confortabilă a presupusei noastre superiorități intelectuale colective. Era un „ce-ar fi dacă” sci-fi cu buget infim, o farsă pe care o puteam privi cu un zâmbet condescendent. Două decenii mai târziu, filmul a trecut lin de la comedie, la statutul de cult movie la documentar terifiant de precis.
Gluma, dragi prieteni, este acum pe seama noastră – și ce glumă proastă.
Premisa este de o simplitate brutală, suficient de clară încât să fie înțeleasă chiar și de personajele pe care le satirizează: un om absolut obișnuit, Average Joe (Luke Wilson), se trezește peste 500 de ani într-o lume în care umanitatea a reușit performanța supremă – să se reproducă până la o stare de imbecilitate vegetativă. Amărăciunea filmului nu vine din calitatea producției – care, să fim sinceri, pare filmată cu primul model de Iphone, finanțată cu cupoane expirate, grafică inventivă, dar efecte speciale făcute în Paint și entuziasm autoironic de amator – ci din profeția sa neintenționată. Mike Judge nu a prezis viitorul; l-a schițat cu clarviziune.
Președintele Camacho: un pimp wrestler bombastic, înarmat cu mitraliere, ajuns lider mondial. În 2006 era o caricatură grotescă; azi pare un model de stabilitate și discernământ comparativ cu spectacolul politic zilnic pe care îl înghițim cu lingura. Cel puțin Camacho avea bunul simț să cheme „cel mai deștept tip din cameră” când lucrurile o luau razna. Ai noștri nici măcar nu recunosc că există problema.
Corporația Brawndo (Gatorade): „Mutilatorul setei”. Ideea de a uda culturile cu o băutură electrolitică verde neon pentru că „plantele cer asta” era vârful absurdului. Acum, când vedem influencerii vânzând apă cu sclipici „funcțională” unei populații care privește știința de clasa a VI-a ca pe o insultă personală, glumele cu Brawndo sună ca un raport financiar trimestrial, nu ca satiră de stand up comedy.
Pleiada de idioți obișnuiți: militari, funcționari, doctori, polițiști, funcționari, judecători, avocați – toți atât de profund imbecili încât devin oglinda fidelă a societății. Cine să-i schimbe? Cu cine? Cu armata de indivizi cu IQ sub nivelul de fierbere al apei?1
Realitatea sarcastică
Felicitări, omenire. Am reușit performanța. Am sărit peste telepatie, teleportare, roboți, mașinile zburătoare și energia curată din SF-urile clasice și am aterizat direct în timeline-ul „Ow! My Balls!”. Apocalipsa nu va veni cu iarnă nucleară dramatică sau invazie extraterestră elegantă. Va fi o alunecare lentă, comodă, într-o cadă călduță plină de Soylent Green și reclame targetate cu precizie de Instagram, TikTok si FaceBook. Nu suntem cuceriți de Terminatori; suntem pur și simplu depășiți numeric de cei care consideră că litera „u” e o propoziție completă. Tragedia lui Joe Bauers nu e că e geniu – e doar agresiv de mediu. Dar în regatul orbilor, chiorul e acuzat de elitism dacă îndrăznește să folosească cuvinte cu mai mult de două silabe sau să strice „vibe-ul”. Comedia călătoriei în timp e singura glumă proastă din film – ideea că un Terminator s-ar putea plimba hai-hui prin timp ca să repare ceva e singura soluție dovedită inutilă. Restul e vizionar: un Monty Python pentru idioți. Tot ce vedem azi era acolo: divertisment reciclat cu AI, scenarii atât de repetitive și imbecile încât poți adormi liniștit pe binge, eat, repeat sau poți muri fără să ratezi nimic original. Televizorul și internetul: sute de canale de propagandă, minciună, programare, normalizare, indoctrinare și prostire în masă. Secole la rând, lumea normală a funcționat ca meritocrație, căutarea oportunităților, cu libertate de exprimare și guvern limitat. Odată cu ascensiunea stângii radicale cleptocratice (cu toate variantele și caricaturile sale : fascism, nazism, maoism, sexomarxism) și aceste valori au fost erodate metodic de încălzism, DEI (noul rasism), politica identitară, cancel culture, newspeak, teroare statală, critical-race theory și birocrație sufocantă. Stânga contestă meritul, drepturile naturale, bunul simț, libertatea, patriotismul, credința, familia tradițională ca fiind rațiunea noastră de a fi.
Rezultatul: dezbinare tribală profundă, o societate de victime și torționari care-si împart vinile intr-un cerc vicios al complicității și lasitații. Nu mai suntem cetățeni; suntem combatanți ideologici cu resentimente în subconștient. Am evoluat într-o idiocrație partizană. Un judecător de la Curtea Supremă a SUA nu poate defini ce e o femeie, dar inventează termeni ca „cisginger” (nu , nu l-a inventat, l-a furat de la South Park LOL !). Milioane de tineri studenți cu retard urlă „de la râu la mare, Plastilina va fi liberă” fără să știe pe ce continent e râul. Mii de wanabe profesori nu pot trece examene elementare pentru a putea preda sau suplini la nivel de gimnaziu, isi cumpără titluri pompoase academice diplome false, devin doctori in plagiat. Pirați somalezi cu IQ redus fură miliarde de la cetățenii din Minnesota. România trebuia să-și “aleagă” președintele dintre un psihopat legionaroid mitoman cu biografie incertă și un analfabet fără liceu și cleptoman girat de partidul “socialist” si s-a trezit că a înlocuit un dulap nesimțit cu o marionetă autistă care zâmbește tâmp! Totul a fost prevăzut. Noi doar am râs atunci.
Verdictul: O capodoperă pe care o merităm
Idiocracy e un blestem cinematografic tocmai pentru că nu-l mai poți privi simțindu-te superior. De fiecare dată când vezi un aparat „smart” care cere app ca să-ți prăjească pâinea, un politician care guvernează prin meme sau un copil care-și bagă creionul în laptop ca să-l incendieze pentru vizualizări – o scenă din film își primește aripile de înger. E o capodoperă genială de cea mai joasă speță care ne duce spre nicăieri cu viteza luminii. E amuzantă, e crudă și e permanentă.
Recomandare: Uitați-vă la el acum, cât mai aveți atenție pentru 84 de minute fără să vă verificați telefonul pentru dopamină. Dacă Idiocracy e billboardul de neon pe lângă care trecem cu viteză, sigur nu e singurul indicator spre abis. „Cinema Curse” e un gen întreg – regizorii încearcă să ne sperie, noi doar le luăm ficțiunea ad literam ca to-do-list!
Wall-E (2008)
Dacă Idiocracy e despre decadența intelectuală, Wall-E e despre capitularea fizică și ecologică. Versiunea „drăguță” a sfârșitului: planeta – groapă de gunoi; omenirea – pe o navă spațială de croazieră , atât de leneșă și dependentă de ecrane încât a uitat să meargă.
Moment documentar: orice lounge de aeroport – oameni supraponderali în scaune ergonomice, umbre cu fețe luminate de tablete, mutanți pe benzi rulante, sorbind mese lichide de 1000 calorii. N-a fost nevoie de Axiom; ne-a ajuns Wi-Fi rapid și livrare la ușă.Fahrenheit 451 – Ray Bradbury (1953)
Nu e doar despre arderea cărților; groaza e motivul: cărțile fac oamenii să simtă și să gândească prea mult. Bradbury a prezis AirPod-urile („Scoicile”) și pereții TV gigant pentru a umple tăcerea vieții goale.
Moment documentar: societate care schimbă gândirea profundă pe „factoizi” – biți de informație inutilă care dau iluzia de inteligență. Bun venit în era „deep dive”-urilor de 15 secunde pe TikTok.Children of Men (2006)
Fratele mai negru (sumbru…) al lui Idiocracy. Infertilitate globală, stat polițienesc high-tech obsedat de surveillance, granițe și nostalgie.
Moment documentar: refugiați în cuști, elite ignorând colapsul pe ecrane HD – de la SF deranjant la jurnal de seară.
Când scenariul devine știre, ficțiunea nu mai prezice; se manifestă.
The Truman Show → economia influencerilor: am transformat viețile în transmisiuni 24/7. Copiii își vloghează crizele fake pentru like-uri. „Delirul Truman Show” e diagnostic real.
Contagion → manualul COLIV: de la răspândirea unei plandemii scăpate în Wuhan, știri prefabricate, panică non stop, lockdown, teroare, la conspirații cu remedii false pentru ceva ceva ce nu ar fi trebuit să existe– repetiție perfectă.
Network → știrile ca rage-bait: „Sunt furios la culme” a devenit model de business.2
The Simpsons a fost biopsia lentă înainte de autopsia Idiocracy: anti-intelectualism, cultul corporațiilor, violență ca divertisment, politică-spectacol. Prezicerile lor – de la Trump președinte, la Cypress Hill cântând cu London Symphony Orchestra la Disney cumpărând 20th Century Fox – s-au adeverit ( sau e ceva mai tenebros aici?). Politica nu mai e despre rezultate; e mai mult show business.
Realitatea?
Încă nu credeți ?? Iată realitatea?
„Provocarea Chromebook”: copiii introduc obiecte metalice în porturile de încărcare pentru a provoca incendii sau evacuări. Distrugerea instrumentelor de educație doar pentru a vedea fum toxic pe camere… wow! viral!
„Puiul cu NyQuil”: FDA a emis un avertisment oficial pentru că niște cretini găteau pui în sirop de tuse pentru a se „droga” cu vaporii. Încarnarea literală a Brawndo: folosirea unor substanțe chimice în moduri absurde pentru că „așa a zis algoritmul”.
Țipătul „In-N-Out 67”: Adolescenți care inundă restaurantele așteptând numărul de comandă 67 pentru a urla ca tâmpiții pentru un moment de celebritate…
Ascuns în uscător: Un bărbat din Florida, căutat pentru infracțiuni, s-a ascuns în cuva unui uscător de haine. Aparent, o cutie de metal cu geam nu este mantia de invizibilitate tactică la care se aștepta.
„Provocarea Kia”: Un „hack” cu un cablu USB a transformat furtul de mașini într-un trend TikTok, rezultând în mii de furturi și decese. Instinctul de supraviețuire, schimbat pe câteva mii de like-uri. FAFO!
„Nu sunt robot”: Utilizatorii mai proști postează statusuri prin care „interzic” AI-ului să le folosească imaginile, sperând că o cerere politicoasă va opri un algoritm de miliarde de dolari. O neînțelegere infantilă a modului în care funcționează internetul “gratuit” - voi sunteți produsul!
Dezinformarea în caz de dezastru: Oameni care refuză evacuarea în timpul uraganelor pentru că mai cred în meme-uri si TikTok-uri de la suveraniști care le spun că guvernul „fabrică” vremea, ignorând imaginile din satelit. Corect… știm că guvernul minte despre vreme, exagerează mărimea mereu si creează panică inutilă (vezi zecile de alerte primate de la doctorul Arahat!)
„Provocarea Benadryl”: Supradoze de medicamente pentru alergii luate pentru a provoca halucinații pe TikTok. Din nou, chimia folosită doar pentru a suspenda funcționarea creierului.
Metoda accidentul cu AI: Folosirea inteligenței artificiale pentru a imita vocile nepoților și a cere bani bunicilor. Incapacitatea unora de a distinge un suflet uman de un fișier audio sintetizat crește alarmant. Aceeași fraieri care au pus botul la scrisorile nigeriene sau la Caritas.
Dezbaterea „100 de oameni vs. 1 gorilă”: Milioane de ore de putere cerebrală irosite în 2025 pentru a dezbate dacă 100 de oameni neînarmați pot bate o gorilă. Tehnologie de sute de miliarde, dar interes primar pentru lupta între un om care nu poate deschide un PDF și o primată de 200 de kilograme.
Pot continua la nesfârșit!
Puneți mâna pe o carte, abandonați internetul, aveți o singură viață!
Nu o risipiți pe prostii. Sau risipiți-o – oricum, Camacho ar fi mândru.
https://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2730791/Are-STUPID-Britons-people-IQ-decline.html
They're crazy. It's like everything everywhere is going crazy, so we don't go out anymore. We sit in the house, and slowly the world we are living in is getting smaller, and all we say is, 'Please, at least leave us alone in our living rooms. Let me have my toaster and my TV and my steel-belted radials and I won't say anything. Just leave us alone.' Well, I'm not gonna leave you alone. I want you to get mad! I don't want you to protest. I don't want you to riot - I don't want you to write to your congressman because I wouldn't know what to tell you to write. I don't know what to do about the depression and the inflation and the Russians and the crime in the street. All I know is that first you've got to get mad. You've got to say, 'I'm a HUMAN BEING, God damn it! My life has VALUE!' So I want you to get up now. I want all of you to get up out of your chairs. I want you to get up right now and go to the window. Open it, and stick your head out, and yell, 'I'M AS MAD AS HELL, AND I'M NOT GOING TO TAKE THIS ANYMORE!' I want you to get up right now, sit up, go to your windows, open them and stick your head out and yell - 'I'm as mad as hell and I'm not going to take this anymore!' Things have got to change. But first, you've gotta get mad!... You've got to say, 'I'm as mad as hell, and I'm not going to take this anymore!' Then we'll figure out what to do about the depression and the inflation and the oil crisis. But first get up out of your chairs, open the window, stick your head out, and yell, and say it: "I'M AS MAD AS HELL, AND I'M NOT GOING TO TAKE THIS ANYMORE!"




