7 Octombrie
NEVER AGAIN!
„Inimile noastre sunt frânte, dar spiritul nu ne este zdrobit. Ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie nu se va mai întâmpla niciodată. Vocea sângelui celor dragi strigă către noi din pământ. Îi vom trage la răspundere. Vom distruge Hamas.” Beniamin Netaniahu
În ajunul celei de-a doua comemorări a masacrului din 7 octombrie 2023 comis de Hamas, stadionul Ligii Campionilor UEFA din Istanbul (Galatasaray vs Liverpool) a afișat un banner care spunea „ELIBERAȚI PALESTINA”. Nu a fost doar o demonstrație de ignoranță; a fost un act grotesc de lașitate morală. Sloganul, după cum știe orice observator informat, este inseparabil de corolarul său genocidar: „De la râu la mare, Palestina va fi liberă ”, un apel la anihilarea Israelului, Holocaust 2.0. Ma rog… nu aveam pretenții de la turci, dar gunoiul ala corupt pre numele său UEFA, promptă în a sancționa ultrașii balcanici pentru scandări naționaliste sau fanii est-europeni pentru insulte „rasiste”, nu vede nicio problemă în a susține o frază legată de carta fondatoare a unei grupări teroriste care cere ștergerea de pe hartă a unei națiuni suverane. Este asta analfabetism istoric, orbire selectivă, retard, bani de la Qatar sau antisemitism atât de pur încât ar fi putut fi dictat de Goebbels însuși?! Răspunsul contează mai puțin decât realitatea: gardienii culturali si ideologici ai Occidentului sunt complici la legitimarea unui cult al morții.
Să lăsăm politețurile și să privim faptele, așa cum ar cere bunul simț. De la 7 octombrie 2023, când Hamas a măcelărit 1.200 de israelieni – bărbați, femei, copii, bebeluși – într-o orgie de sadism, inclusiv tortură sexuală1 documentată de ONU (Raport A/HRC/55/CRP.1), gruparea teroristă a avut o alegere: să returneze cei 250 de ostatici și să pună capăt războiului. A refuzat… acum susținătorii Hamas, strângându-și dinții sparți de contraofensiva dură a IDF, se plâng acum că membrii săi – în uniformă sau civili – plătesc un preț prea mare ( disproporționat… vezi Doamne, genocid!!!). Să le plângi de milă?? Acțiunile au consecințe, iar ale Hamas sunt măsurate în sânge. Să dăm timpul înapoi la 2005. Israelul s-a retras din Gaza, lăsând-o Judenrein – un termen pe care naziștii l-ar fi aplaudat – fără niciun soldat sau colonist israelian. Fără ocupație. Fără blocadă2. Gaza era liberă să-și croiască destinul, să devină un paradis turistic la Mediterana. Ce au făcut gazanii? Au ales “democratic” Hamas, o organizație teroristă desemnată de SUA, UE și alții (Departamentul de Stat al SUA, 1997; UE, 2003), finanțată de petrodolarii Iranului în valoare de 100 de milioane de dolari anual (Trezoreria SUA, 2018). Carta Hamas cere explicit distrugerea Israelului (Articolul 13, 1988). Gazanii nu doar au tolerat asta; l-au îmbrățișat, cu sondaje care arată 53% sprijin pentru Hamas în 2023 (Sondaj PCPSR, dec. 2023). Timp de două decenii, Hamas nu a construit școli, spitale, infrastructură, ci a urmărit și planuit un alt Holocaust prin rachete, tuneluri, infiltrari și atentate sinucigașe si a recompensat cu cash si pensii (pay to slay) familiile teroriștilor “martiri” sau din pușcării... 7 octombrie a fost doar escaladarea sa cea mai nerușinată. 3Acum, corul ipocrit al „echidistanților” insistă asupra soluției cu două state ca panaceu. Să disecăm această fantezie cu precizie juridică și dovezi istorice. Palestinienii4 – al căror nume însuși este o apropriere (fraudă intelectuală, sau tragere la subiect cum ar zice un rebusist…) ficțiune pseudo-istorică, înrădăcinată în propaganda romană (Palestina, filisteni, mă rog, secolul al II-lea d.Hr., când romanii au vrut să șteargă orice urmă de stat evreu…) – au respins propunerile negociate pentru partiția în două state de cel puțin nouă ori. Ofertele majore includ:
1937 (Comisia Peel): 20% din Palestina Mandatară pentru un stat evreiesc, 80% pentru unul arab. Liderii evrei au acceptat; liderii arabi au refuzat, cerând tot teritoriul.
1947 (Rezoluția ONU 181): 56% pentru un stat evreiesc, 43% pentru unul arab. Evreii au acceptat; arabii au declanșat un război, ducând la Nakba din 1948.
1967 (Rezoluția ONU 242): Teren pentru pace după Războiul de Șase Zile. Israelul a acceptat condiționat; statele arabe au refuzat la Khartoum („Fără pace, fără recunoaștere, fără negocieri”).
2000 (Camp David): Israelul a oferit 91% din Cisiordania, toată Gaza și Ierusalimul de Est ca capitală. Arafat a plecat, declanșând a Doua Intifadă.
2008 (Olmert-Abbas): 93-94% din Cisiordania, Gaza și un Ierusalim împărțit. Abbas a ignorat oferta, spunând ulterior că era „prea vagă”.
2020 (Planul Trump): Un stat palestinian pe 70% din Cisiordania cu ajutor economic masiv. Respins imediat ca „anexare”.
Adăugați Acordurile de la Oslo din 1993 (autonomie, nu statalitate, pentru care s-au dat chiar și premii Nobel pentru pace!!!) și Inițiativa de Pace Arabă din 2002 (acceptată de Israel, dar blocată de cererile absurde palestiniene). Fiecare respingere nu a fost doar un „nu” pentru pace; a fost un „da” pentru război, pentru “soluția finală”. Concesiile Israelului – Sinai 1982, Gaza 2005 – nu au adus reciprocitate, ci rachete și AKM-uri. Un jurist cu scaun la cap ar susține că acest model încalcă principiile fundamentale ale dreptului internațional: negocierea de bună-credință (Carta ONU, Articolul 2). Totuși, palestinienii, susținuți de apologeții lor, joacă rolul victimei. Acum, a cincea coloană – „progresiștii” (antisemiți) occidentali precum Stärmer, Mäcron, Cärney și Albänese – au recunoscut ficțiunea unui stat palestinian. Acești lideri globaliști, ale căror națiuni se prăbușesc sub dezindustrializare și imigrație necontrolată (Marea Britanie: “doar” 1,2 milioane de migranți net, 2022; ONS), imită supunerea lui Neville Chamberlain, răsplătind terorismul. Răspunsul lui Bibi Netaniahu este o “directă” verbală: „Recunoașterea unui stat palestinian după 7 octombrie este o recompensă uriașă pentru terorism. Nu se va întâmpla la vest de Iordan.” Are dreptate. A răsplăti Hamas ar fi ca și cum ai oferi naziștilor lui Karl Dönitz un stat în 1944 pentru bună purtare. De unde vine acest terorism? Arhivele disidentului sovietic Mitrokhin dezvăluie un adevăr sumbru: amprentele KGB-ului sunt peste tot. Publicate în 1999, expun cum Evgheni Primakov și Iuri Andropov au orchestrat terorismul arab în anii ’60, înarmând și antrenând grupări precum OEP. Yasser Arafat, născut în Cairo, și “moderatul” Mahmoud Abbas, ambii agenți sovietici, au orchestrat deturnări de avioane, atentate și sabotaje cu arme automate, bombe și manuale de la Kremlin. Hamas, o ramură a Frăției Musulmane, prosperă în vilele de lux din statul sponsor al terorismului Qatar, liderii săi acumulând miliarde (Forbes, 2023: Ismail Haniyeh, 4 miliarde USD). Nu e rezistență; e o afacere. Lumea strigă „genocid” în Gaza, citând cifre dubioase ale Hamas – 35.000 de morți, conform Ministerului “Sănătății” din Gaza (2024), o entitate controlată de Hamas, fără verificare independentă. Fără jurnaliști, fără audituri, doar propagandă înghițită pe nemestecate. Între timp, tăcerea e asurzitoare privind atrocitățile jihadiștilor din Africa: 150.000 de creștini masacrați în Nigeria din 2009 (Open Doors, 2024). De ce standardul dublu? Nu e ignoranță; e un test global de IQ, iar Occidentul îl pică. Matthias Desmet l-ar numi „mass formation psychosis” – o amăgire colectivă alimentată de vinovăție, prostie și lașitate. Intră în scenă inițiativa de pace a lui Trump (poate prea optimist… după părerea mea!), susținută de Netanyahu și state arabe/musulmane pragmatice precum Qatar, Turcia, Siria, Arabia Saudită, care echilibrează sponsorizarea tacită a terorismului cu dependența economică si militară de SUA. După cum a spus Tom Barrack, trimis special al SUA în Siria: „Nu avem încredere în aliații din Orientul Mijlociu, dar interesele noastre se aliniază. Nu trimitem pușcașii noștri să dezarmeze Hezbollah; lasă Israelul sau libanezii să o facă.” (MEMRI, 2024). Israelul trebuie să ignore Casandrele – Marea Britanie a comunistului Stärmer, Canada, Australia, toate recunoscând „Palestina” în timp ce Mohammed devine cel mai popular nume pentru nou-născuți (ONS Marea Britanie, 2023) – și să dezmembreze Hamas. Alunecarea anglosferei în apologetica Frăției Musulmane este un avertisment: schimbările demografice (10% populație musulmană în Marea Britanie până în 2030, Pew Research) dictează politica. Propriul ziar al Hamas, Filastin (1 oct. 2025), își trădează panica. Dr. Basem al-Qasim, un savant afiliat Frăției Musulmane, avertizează că respingerea totală a planului Trump riscă să alieneze aliați precum Qatar și Turcia, care îl numesc o „fereastră de speranță”. Strategia Hamas? Să mimeze deschiderea, cerând condiții imposibile: încetare imediată a focului, deschiderea granițelor și fără dezarmare. E o capodoperă a duplicității – spune da păcii, gândește duplicitar, un nu capitulării și continuă să ucizi. Qasim recunoaște capcana: sprijinul global pentru plan, din Europa până în Pakistan, face respingerea totală sinucigașă. Așa că Hamas joacă cartea ONU, invocând „autodeterminarea” (Rezoluția ONU 1514, 1960) în timp ce conduce Gaza ca un stat mafiot – fără alegeri din 2006, rivali executați, rachete în școli și spitale (rapoarte UNRWA, 2023). Occidentul ar trebui să nu accepte această ipocrizie. „Autodeterminarea” Hamas este o pervertire a dreptului internațional, care cere guvernanță de bună-credință (Statutul ICJ, Articolul 38). O grupare care deturnează ajutoare (UN OCHA, 2024: 60% din ajutoarele pentru Gaza deturnate), își înfometează poporul și ascunde ostatici în tuneluri nu e un guvern – e un cartel criminal. Eu, mai intransigent fiind as adăuga: de ce să negociezi cu o grupare a cărei Cartă cere anihilarea ta? E ca și cum ai dezbate cu o ghilotină. Istoria oferă un paralelism. În 1945, când Aliații au traversat Rinul (22 martie), nu au așteptat capitularea lui Hitler pentru a livra ajutoare și a guverna zonele eliberate de naziști (directive SHAEF). Hamas se confruntă cu aceeași soartă: zonă cu zonă, Gaza poate fi reconstruită fără strânsoarea sa. UNRWA, complice în susținerea infrastructurii Hamas (UN Watch, 2024), devine irelevantă pe măsură ce ajutoarele curg prin noi canale. Monopolul Hamas asupra mizeriei se prăbușește. Hamas nu a căutat niciodată eliberarea, ci doar jihadul. “Istoricul” său de 20 de ani – corupție, represiune, fără alegeri, tuneluri în loc de spitale – o dovedește. Planul Trump amenință acest imperiu al morții, iar Hamas5 știe asta. Israelul trebuie să termine treaba, arătând lumii că barbaria nu va fi tolerată.
Israel: Bastionul civilizației într-o mare de haos
Într-o epocă în care Occidentul, obosit de propria sa măreție, se înclină cu lașitate în fața noilor săi „stăpâni” ideologici, Israelul rămâne un far neclintit al civilizației. „Never Again” nu este doar un slogan; este un legământ sfânt, gravat în sângele și memoria unui popor care refuză să se predea unui cult al morții ce glorifică moartea și nihilismul. În timp ce elitele occidentale se complac în iluzii multiculturaliste, Israelul, o națiune de doar 22.145 km² – un petic de pământ mai mic decât Dobrogea – stă de strajă împotriva unui ocean de regres care i-ar face până și pe barbarii medievali să se cutremure de rușine. Să ne uităm la cifre, pentru că adevărul nu se ascunde în retorică goală. Lumea islamică, întinzându-se pe aproximativ 31,7 milioane km² (excluzând Rusia și Canada, care nu fac parte 100% din această “sferă” locuibilă…), cuprinde peste 1,9 miliarde de oameni. Această vastă întindere, construită cândva pe cuceriri sângeroase și promisiuni de supunere, se laudă cu o influență globală enormă, dar ce a adus ea omenirii în termeni de progres intelectual sau științific? Din cei 912 laureați Nobel în științe, medicină și economie până în 2025, doar șapte sunt de “credință” musulmană, dintre care doar doi – Ahmed Zewail (egiptean) și Aziz Sancar (turc) – au fost premiați pentru contribuții științifice majore. În schimb, Israelul, cu o populație de doar 9,5 milioane, sau indivizi de origine evreiască, a produs peste 200 de laureați Nobel, un procent uluitor de 22% din total, deși evreii reprezintă doar 0,2% din populația lumii. Această discrepanță nu este doar statistică… este o mărturie a puterii spiritului uman atunci când este ghidat de rațiune, inovație și o voință de fier. Cum a ajuns Occidentul să-și piardă busola morală, să negocieze cu tiranii și să-și trădeze propriile valori? În timp ce universitățile noastre woke predică relativismul și se închină la altarul corectitudinii politice, Israelul luptă – nu doar pentru supraviețuire, ci pentru însăși ideea de civilizație. Această națiune minusculă, înconjurată de dușmani care visează la anihilarea ei, a dăruit lumii progrese în medicină, tehnologie și filozofie care eclipsează contribuțiile multor imperii. Să ne amintim: în timp ce „religia păcii” alimentează teocrații care pedepsesc apostazia cu moartea, Israelul construiește spitale, universități și sisteme de apărare care protejează vieți, indiferent de credință. Eu doar vă întreb: ce s-ar întâmpla dacă Israelul ar cădea? Ar fi acesta doar un alt capitol în lunga istorie a capitulării civilizațiilor în fața barbariei? Să nu ne amăgim. Israelul nu este doar o națiune; este ultima redută a unui mod de viață care prețuiește libertatea, rațiunea și curajul. Să le susținem hotărârea, nu doar pentru ei, ci pentru noi înșine. Căci dacă Israelul cade, umbrele care se întind peste Orientul Mijlociu vor ajunge curând la porțile noastre. Și în Europa nu mai avem un Ștefan cel Mare, un Charles Martel, pe Sobieski, Skanderberg, Iancu de Hunedoara sau El Cid… din păcate!
https://eurojewcong.org/news/news-and-views/report-finds-that-hamas-used-sexual-violence-as-a-systemic-weapon-of-war/
https://www.npr.org/series/4797062/israel-s-withdrawal-from-gaza
https://edition.cnn.com/2025/09/25/middleeast/hamas-official-oct-7-golden-moment-intl
https://jfedsrq.org/did-jews-take-israel-from-palestinians/
Termenul „Hamas” (חָמָס în ebraică) provine din limba ebraică veche și are o semnificație specifică în contextul biblic și lingvistic al evreilor antici. În ebraica biblică, „hamas” înseamnă „violență”, „nedreptate” sau „opresiune”. Este un cuvânt folosit în Tanakh (Biblia ebraică) pentru a descrie acte de cruzime, injustiție sau agresiune, adesea în contexte morale sau sociale.
Articolul a apărut în Revista ARGOLIT (https://argolit.ro/7-octombrie-never-again/) și l-am preluat.